Vitamina B12
Vitaminele se găsesc din abundenţă în majoritatea dietelor. Însă după vârsta de 50 de ani capacitatea de absorbţie a organismului scade. Suplimentele ar putea fi de folos deoarece chiar și o carenţă moderată poate mări riscul bolilor de inimă, al depresiei şi, se pare, al bolii Alzheimer.
Ce este
Vitamina B12 numită şi cobalamină, a fost ultima descoperită. Spre sfârşitul anilor 1940, a fost identificată ca substanţă din ficatul viţeilor ce vindeca anemia pernicioasă. Aceasta este o boală care poate fi fatală şi care afectează în primul rând vârstnicii. Vitamina B12 este singura vitamină pe care corpul o înmagazinează în cantităţi mari, în special în ficat.
Corpul absoarbe B12 printr-un proces foarte complicat. În prezenţa unei canităţi suficiente de acid gastric, enzimele digestive extrag vitamina B12 in proteinele din alimente. Vitamina se combină apoi cu o substanţă care se numeşte factor intrisec (o proteină produsă de celulele pereţilor stomacali) înainte de a fi transportată spre intestinul subţire, unde este absorbită. Un nivel scăzut de acid gastric sau o cantitate neadecvată de factor intrisec – ambele apărând odata cu vârsta – poate duce la deficienţe. Oricum, având în vedere că organismul are rezerve bune de B12 , poate să dureze câţiva ani până să apară o carenţă.
Cum acţionează vitamina B12?
Vitamina B12 este esenţială pentru replicarea celulelor şi este deosebit de importantă pentru producerea globulelor roşii. Ea menţine învelişul protector din jurul nervilor (mielina), ajută la trasformarea hranei în energie şi joacă un rol esenţial în producerea ADN-ului şi a ARN-ului, materialul genetic din celule.
PROFILAXIE
Dozele moderat de ridicate de homocisteină, o substanţă asemnatoare aminoacizilor, au fost asociate cu un risc crescut al bolilor de inimă. Împreună cu acidul folic,vitamina B12 ajută organismul să prelucreze homocisteina, putând reduce astfel riscul. Vitamina B12 are efcte benefice asupra nervilor, putând ajuta astfel la prevenirea unor probleme neurologice, ca şi a amorţelii şi furnicăturilor legate de adesea de diabet. Poate să joace un rol şi în tratarea depresiei.
BENEFICII SUPLIMENTARE
Cercetările arată un nivel scăzut de vitamină B12 este un lucru comun la cei care suferă de boala Alzheimer. Nu se ştie dacă deficienţa este un factor care declanşează boala sau un pur şi simplu un rezultat al ei. În orice caz, nutrientul menţine sistemul imunitar sănătos. Unele studii indică faptul că el prelungeşte intervalul de timp dintre infestarea cu virusul HIV şi apariţia SIDA.
Alte cercetări arată că un consum adecvat de B12 poate ameliora reacţia imună a persoanelor mai în vârstă. Datorită efectului său benefic asupra nervilor, vitamina B12 poate reduce ţiuitul în urechi (tinitus). Ca o parte componentă a mielinei, ea este valoroasă în tratarea sclerozei multiple, o boală care implică distrugerea acestui învelis al nervilor.
Cât de mult va trebuie?
Cantitatea zilnică recomandată de vitamina B12 este de 1,5 mcg pe zi la adulţi. Suplimentele cu vitamină B12 pot fi importante pentru vârstnici şi vegetarieni (care nu consumă carne sau produse lactate).
DACĂ LUAŢI PREA PUŢIN
Printre simptomele carenţei de vitamină B12 se numără oboseala, depresia, amorţeala şi furnicaturile în extremităţi produse de vatămarea nervilor, slabiciunea musculară, confuzia şi pierderea de memorie. Se poate ajunge la demenţă şi la anemie pernicioasă, ambele fiind reversibile dacă sunt detectate la timp.
Nivelul vitaminei B12 ăn sânge scade cu vârsta. Sunt pasibile de acest risc persoanele cu ulcer, boala lui Crohn sau alte tulburări gastrointestinale, la fel ca şi cei care iau medicamente pentru epilepsie (anticonvulsive), în digestie cronică sau guta. Excesul de alcool împiedică, de asemnea, absorbţia vitaminei B12.
DACĂ LUAŢI PREA MULT
Surplusul de vitamină B12 este uşor eliminat prin urină şi nu se cunosc efecte secundare ca urmare a unor doze ridicate.
Mod de administrare
DOZAJ
O doză generală de 1000 mcg de vitamină B12 pe zi poate fi folositoare pentru prevenirea bolilor cardiace, a anemiei pernicioase, a amorţelii şi furnicăturilor, a ţiuitului in urechi şi a sclerozei multiple. Dacă sunteţi deficienţi în vitamina B12 , pot fi necesare nişte doze mai mari. Iar dacă nu produceţi destul factor intrisec, pot fi necesare injecţii cu B12 sau un spray nazal special, cereţi-i medicului informaţii şi îndrumări suplimentare.
INDICAŢII DE UTILIZARE
Luaţi vitamina B12 o dată pe zi, de preferat dimineaţa, împreună cu 400 mcg de acid folic. Majoritatea multivitaminelor conţin cel puţin doza recomandată de vitamina B12 şi de acid folic, suplimentele B complex au cantităţi mai mari.
Pentru cantităţi mai mari, cautaţi un supliment numai cu vitamina B12 sau cu B12 şi acid folic. Dacă folosiţi o formă sublinguală, absorbţia este mai bună.
ALTE SURSE
Alimentele animale sunt sursa cea mai bună de B12 . Printre ele se numără organele, maruntaiele, drojdia de bere, stridiile, sardelele şi alţi peşti, ouăle, carnea şi brânza. Fulgii de cereale sunt de regulă fortificaţi.
PRECAUŢII
– Dacă luaţi un supliment cu vitamina B12 trebuie să luaţi şi un supliment cu acid folic: un consum mare al unuia poate masca o deficienţă a celuilalt.
– Diagnosticul de anemie pernicioasă ar trebui pus de către un doctor şi ar putea fi necesare analize de sânge.
– NU UITAŢI: Dacă suferiţi de o boală, consultaţi medicul înainte de a lua suplimente.
Descoperii recente
– O cantitate suficientă în corp poate înceti progresarea de la infestarea cu HIV la SIDA, conform unui studiu pe 310 barbati HIV pozitivi. În medie, cei cu un nivel scăzut de vitamină B12 au dezvoltat SIDA în decurs de 4 ani de la începutul studiului, în comparaţie cu 8 ani la bărbaţii care aveau un nivel mai ridicat de vitamină B12.
– Persoanele mai în vârsta cu un nivel moderat scăzut de vitamină B12 s-ar putea să nu capete protecţie suficientă de la un vaccin contra pneumoniei. Într-un studiu pe 30 de persoane mai vârstnice, cele cu rezerve neadecvate de B12 au produs după vaccinare mai puţini anticorpi la virusul care duce la pneumonie decât cele cu un nivel suficient de B12 . Această reactie scăzută le-ar reduce capacitatea de a combate boala.
Informaţii şi sfaturi despre vitamina B12
– În jur de 20% din persoanele mai în vârsta pot avea o deficienţă de vitamină B12 şi majoritatea nu au nici un simptom. Odată cu vărsta, unii oameni se pot îmbolnăvi de agstrită atrofică, iar acesta reduce producţia acidului gastric. Fară suficient acid, corpul nu este apt să extragă vitamina B12 din proteinele din alimente. Totuşi el este capabil să absoarbă destul B12 din suplimente şi cereale fortificate, forme în care vitamina nu trebuie să fie extrasă din proteine.
preluare: Porţia de sănătate – Ed. Reader’s Digest, 2011