timiditatea

Afecţiuni

Ce este şi cum se tratează timiditatea

Farmecul personal nu este ceva ereditar, el se dezvoltă pe parcursul vieţii. Dar prima condiţie pentru a vă manifesta farmecul este vindecarea de timiditate.

Arătaţi-le celor din jur ceea ce sunteţi!

V-aţi săturat să păreţi o persoană ştearsă, care nu ştie să se impună, dar cu toate că aveţi foarte multe idei de împărtăşit şi dispuneţi de o adevărată personalitate creativă pe care nu v-o exprimaţi de frică să nu cadeţi în dizgraţiile interlocutorului sau de frică unui eşec al conversaţiei? Atunci trebuie să va gândiţi să vă dezvoltaţi farmecul personal şi să începeţi să vă daţi cu părerea. De fapt, dacă dumneavoastră înşivă recunoaşteţi că sunteţi simpatic, tot de ce e de făcut este le arătaţi şi celorlalţi acest lucru. Dar pentru această trebuie să ştiţi cum să vă etalaţi farmecul.

Nu ţineti cont de părerea altora şi nu vă subapreciaţi!

Pentru a putea vorbi în public fără a va bâlbâi. Sau pentru a nu fi siliţi să tăceţi pentru a evita o situaţie jenantă. Sau pentru a vă impune, adică să ieşiţi din tiparul figurantului tăcut, va trebui să învăţaţi să vă spuneţi părerea şi să o susţineţi. Va trebui să abordaţi cu încredere o situaţie necunoscută şi să inspiraţi respect celor din jur. Dacă v-aţi decis să vă schimbaţi felul de a fi, atunci trebuie să faceţi în aşa fel încât să reuşiţi.

Pentru a vă impune în faţa altora, trebuie să vă impuneţi în primul rând în faţa dumneavoastră. Adică să creşteţi încrederea în sine. De cele mai multe ori, inhibiţia socială apare datorită fricii de a fi criticat sau judecat şi deci de a fi neplăcut în faţa celorlalţi. Pasul cel mai important şi indispensabil este de a vă dezvoltă încrederea în sine. Adică să nu ţineţi cont de părerile altora şi să nu vă depreciaţi.

Admiteţi că nimeni nu-i perfect

Trebuie să învăţaţi să acţionaţi, nu să evitaţi contactul cu cei din jur, să încercaţi să vă infiltraţi, nu să aşteptaţi ca ceilalţi să vă bage în seama, ţinând cont de momentul prielnic, bineînţeles. Cu cât sunteţi mai natural posibil, cu atât vă veţi simţi mai bine. Dacă sunteţi o persoană mereu în căutarea perfecţiunii, veţi avea tot timpul teamă de a nu-i dezamăgi pe ceilalţi şi nu vă veţi exprimă decât atunci când aveţi ceva extraordinar de spus. Şi cum aceste afirmaţii strălucitoare sunt rare, accesele noastre de genialitate fiind destul de limitate, vă veţi simţi mereu decepţionat de propria persoană, ceea ce va scădea şi mai mult încrederea în sine. În concluzie, nu alergaţi mereu după perfecţiune.

Farmecul se dezvoltă, nu se moşteneşte

Comunicarea nonverbală înglobează atitudini, gesturi, mimică etc. şi are acelaşi impact ca şi conţinutul mesajului verbal. Acestea se pot învăţa de la persoanele cu care aţi vrea să semănaţi prin încercarea de a le decoda atitudinile, comportamentele, strategiile. Cu uşurinţă, fără a încerca să imitaţi, doar prin simpla inspirare, aţi putea să vă creaţi un mod propriu de comunicare, iar dacă acest nou comportament vă îmbunătăţeşte farmecul, atunci el se va integra cu uşurinţă personalităţii dumneavoastră.

Tracul, duşmanul discursurilor publice

Tracul nu trebuie privit că pe o boală. Din contra, este un lucru normal, pentru că este exprimarea trecătoare a emoţiilor înaintea unei activităţi importante. Esenţial este să ştiţi să-l controlaţi pentru a vă putea demonstra cunoştinţele, aptitudinile. Aşa că adio mâini umede, ritmuri alerte ale inimii, picioare tremurânde, gură uscată înainte de a da un examen oral, de a intră pe scenă într-o piesă de teatru, de a lua cuvântul în faţă semenilor etc.!

IATĂ ŞAPTE SFATURI ANTITRAC:

1. Gândiţi pozitiv

Pentru acesta, imaginaţi-vă un auditoriu entuziast, colaboratori încântaţi, un public fermecat pentru a vă reda încrederea în sine. Nu vă imaginaţi scenarii catastrofale şi puneţi tot timpul binele înainte!

2. Fiţi perfect pregătit din punct de vedere profesional

Orice necunoaştere va fi o sursă în plus de stres şi, sub influenţa emoţiilor şi a fricii, riscaţi să uitaţi pe loc ceea ce n-aţi aprofundat perfect. Pentru o întrunire la muncă scrieţi-vă nişte notiţe cu câteva cuvinte-cheie subliniate pentru a putea interveni în orice moment sau pentru a vă ajuta în cazul în care aţi pierdut şirul discuţiilor. Dacă trebuie să învăţaţi textul pe dinafară pentru o piesă de teatru sau pentru un examen la facultate, recitiţi textul până când consideraţi că aţi reţinut perfect informaţiile.

3. Anunţaţi-vă

Cereţi-i unui prieten să vă ajute să vă pregătiţi. El poate să vă asculte, să joace rolul unui profesor, în caz de examen la facultate, vă poate pune întrebări şi poate încerca să vă încurce. În acest fel vă veţi antrena pentru a reacţiona mai bine la reacţiile celorlalţi şi nu veţi fi depăşit de situaţie.

4. Ritualizaţi

Marea majoritate a vedetelor au mici secrete antitrac, de exemplu, un talisman pe care îl ating înainte de a monta o scenă, un aliment sau o îmbrăcăminte deosebită pe care îl consumă sau o îmbracă. Deci, şi dumneavoastră puteţi încerca aceste mici secrete antitrac.

5. Nu vă enervaţi, din contra, relaxaţi-vă!

Chiar înainte de intervenţia dumneavoastră încercaţi să rămâneţi calm. În loc să recitiţi a mia oară notiţele şi să vă enervaţi în acest fel, relaxaţi-vă: puteţi asculta muzică sau vă puteţi plimba câteva minute în parc.

6. Controlaţi-vă respiraţia

Controlul respiraţiei este esenţial. Închideţi ochii, aşezaţi-vă o mâna pe piept, cealaltă pe abdomen, inspiraţi profund pe nas, apoi expiraţi încet. Acest gest antistres trebuie repetat de mai multe ori înainte de momentul ales.

7. Acţionaţi cât mai repede

Nu va învârtiţi de colo până colo lăsând să vă treacă rândul, pentru că nu se va întâmplă nimic altceva decât să crească stresul, şi încercaţi să terminaţi cât mai repede posibil. Tracul, de fapt, se defineşte ca teama dinaintea unei probe, care dispare repede când această începe. Nu există efecte secundare, nu vă fie teamă!

De dragoste nu trebuie sa vă speriaţi

Când timiditatea este mai mare ca intensitate decât dragostea, trebuie să vă luaţi inima în dinţi şi să încercaţi să faceţi ceva! Indiferent că se numeşte timiditatea, anxietate socială, frică de semeni, de faţă cu persoana care v-ar putea face cel mai fericit om de pe pământ, simptomele sunt aceleaşi: înroşire, mâini umede sau tremurânde, bâlbâială, ochi înlăcrimaţi etc.

Îndragostiţii sunt mereu intimidaţi
Tremuratul şi roşeala timidului sunt datorate faptului că el se crede subapreciat. Din acest punct de vedere, el este preocupat de imaginea să încât uită să se destindă pentru celălalt. El se consideră o victimă – în primul rând a timidităţii sale – şi aşteaptă să fie căutat de către celălalt. Îndrăgostitul care roşeşte se crede a fi ridicol, dar uită că-l poate intimida şi pe partener.

Timiditatea trebuie dominată

Pentru vindecarea de timiditate, trebuie mai întâi să învăţaţi să trăiţi cu ea până în ziua când vă simţiţi pregătit să o depăşiţi. Pentru aceasta, trebuie să ştiţi să vă înţelegeţi sentimentele, adică de ce credeţi că sunteţi respins etc. Cel mai bine este să exersaţi acasă la dumneavoastră, cu un prieten sau o rudă, scenă de care vă temeţi, pentru ca apoi să înfruntaţi adevăratele scene. A lipsi de la o întâlnire, apoi să inventaţi o scuză de doi bani, înseamnă a vă păcăli pe dumneavoastră înşivă şi a vă bate joc de partener, pentru că e probabil ca şi el/ea să fi avut trac, dar ştia să-l ascundă.

Învingeti-vă timiditatea pentru a fi dumneavoastră înşivă
Timiditatea este o dereglare inofensivă pe care cei mai mulţi învaţă să o depăşească. Dar când ea ajunge să ne îngreuneze viaţă, provocându-ne suferinţe în plan fizic şi emoţional, ea devine o problemă de sănătate care trebuie tratată înainte să ne conducă către izolare sau depresie.
În viaţă de zi cu zi, fiecare dintre noi a trebuit să înfruntăm situaţii intimidante (examene, cuvântări în public, legarea unei discuţii cu necunoscuţi). În mod normal, timpul şi experienţa conduc la dispariţia acestei jene. Dar când ea devine cronică este mai dificil de pus la punct.

Timiditatea îşi are originile în copilărie

Există fără îndoială câţi timizi atâtea tipuri de timiditate. Adesea, în copilărie se pot găsi cauzele timidităţii. Un copil care a crescut într-un cadru familial prea protejat se va simţi sufocat sau chiar exclus într-un cadru adult, la fel ca şi un copil căruia i-au lipsit afecţiunea şi înţelegerea şi care a suferit conflicte familiale. Deci, un individ care este fragil din punct de vedere emoţional va fi predispus suferirii în cursul vieţii de timiditate. De asemenea, eşecurile şcolare şi mutările neaşteptate şi dese cresc riscurile timidităţii.

Manifestări fiziologice si psihologice

În general, timiditatea constă într-o atitudine temătoare, o stare de jenă excesivă şi o lipsă de încredere în comportament faţă de semeni. Dar ea se poate ascunde şi în spatele unui comportament agresiv, care indică o neîncredere în sine. Manifestările sunt pe rând fiziologice şi psihologice. O transpiraţie excesivă, o senzaţie de sufocare, înroşire sau, din contră, îngălbenirea feţei, bâlbâiala, tremurări, o înţepenire musculară care produce gesturi stângace sunt manifestările fiziologice cel mai des întâlnite la timizi.

Pe plan psihologic, timidul se simte paralizat, incapabil de a reacţiona în vreun fel, concentrat pe obiectul fricii sale: semenul. El nu examinează relaţia cu ceilalţi decât sub raport dominant/dominat. În cazurile extreme, îşi imaginează că i se vrea răul, lui, celui care nu cere nimic nimănui şi care nu interesează pe nimeni.

Timiditatea nu are tratament medicamentos

Tratamentul esenţial al timidităţii este cel al terapiei comportamentale, care îl ajută pe timid să depisteze complexe, răni morale şi frustrări. Adaptată tuturor vârstelor, aceasta terapie permite înfruntarea progresivă a tuturor situaţiilor care produc teamă. Accentul se pune pe cauzele actuale care produc probleme mai mult decât asupra celor inconştiente. Din punct de vedere medicamentos nu există tratament specific care să vindece timiditatea, chiar dacă anumite medicamente contribuie la atenuarea pe moment a simptomelor timidităţii.

Practicarea sportului este eficace în acest caz, demonstrându-se un mod de integrare într-un grup, care înlătura izolarea. La copii, de exemplu, comportamentul părinţilor este foarte important. Ei trebuie să-şi încurajeze copiii încă de când observă o scădere a încrederii în ei înşişi, în viaţa şcolară sau relaţionala.

Timiditatea nu este neapărat înfrânarea expresiei unei personalităţi. Mulţi comici, cântăreţi şi personalităţi publice sunt dovada acestui lucru, ei depăşindu-şi timiditatea odată urcaţi pe scenă. Anumiţi timizi vorbesc, se exprimă fără reţineri şi fără complexe, îşi asumă riscul de a fi luaţi la întrebări, dezaprobaţi. Timiditatea lor este ascunsă de personalitatea complexă.

Parinţi timizi cu copii timizi

Chiar de la vârsta de 2 ani şi jumătate, un copil poate să-şi manifeste timiditatea. Iată care sunt simptomele: la grădiniţă sau la şcoală îi evită pe ceilalţi copii; nu vorbeşte decât cu părinţii şi tace dacă aceştia sunt însoţiţi de alte persoane necunoscute; refuză jocurile în grup; nu are prieteni, dacă este invitat la un coleg, va decide în ultimul minut să nu se ducă; în clasa vrea să treacă nevăzut; când este întrebat roşeşte şi uită tot ce avea de zis. Mai târziu se va refugia în activităţi individuale (lectură, jocuri pe calculator).

Timiditatea nu este ereditară, chiar dacă destul de frecvent, părinţii unui copil timid sunt şi ei, la rândul lor, timizi. Atitudinile părinţilor pot întări timiditatea, pentru că, în general, copiii au tendinţa de a reproduce neîncrederea părinţilor cu privire la ceilalţi pe care o observă la mama sau tatăl lor.

Dacă anumiţi părinţi îşi subapreciază inconştient copiii, făcându-i să nu mai aibă încredere în ei înşişi, alţii, vrând să-şi ajute copiii să-şi depăşească rezervă, îi fac incapabili să intre mai târziu în contact cu ceilalţi. O relaţie prea strânsă cu părinţii de asemenea poate provoca respingere pentru ceilalţi şi, în consecinţă, timiditate. Sentimentul de a nu fi ca toată lumea – dezvoltare timpurie sau retard intelectual – poate sta la baza fricii sociale.

În ceea ce priveşte integrarea într-un nou grup social sau începerea unei noi activităţi pentru un copil, timiditatea este normală, dar devine problematică când paralizează fizic copilul, care se teme de gândirea celorlalţi. Acest sentiment este însoţit de frică de a nu fi înţeles şi-i mobilizează toată energia în aşa fel încât nu mai poate să se gândească la cel mai bun mod de a ieşi din dificultate.

Parinţii care vor să-şi ajute copiii trebuie să fie discreţi

Lipsa de încredere trecătoare, timiditatea la copii este întărită şi de frica de părinţi. De aceea, părinţii trebuie să fie subtili şi să-i ajute să-şi exprime frica. Încurajându-i fără încetare să stabilească contacte umane, ei riscă să le mărească frica şi copilul se va gândi că inclusiv părinţii, care-i ştiu problema, nu-l înţeleg şi se va simţi neiubit şi-şi va concentra atenţia mai mult asupra propriei persoane.

Deci, dacă vor să-şi ajute copiii să aibă relaţii cu ceilalţi, părinţii trebuie să fi discreţi şi să-i ajute să-şi câştige autonomia, oferindu-le progresiv ocazia să-şi învingă timiditatea, care rar devine patologică.

Dar părinţii pot apela şi la teatru ca mijloc de debarasare a fricii propriii pentru a juca un alt rol decât al său, sporturile de luptă, că judo de exemplu, mărindu-i copilului încrederea în propria forţă, iar activităţile de creaţie artistică îi permit să exteriorizeze emoţiile ascunse.

Leave a Comment

Comments (1)

Scroll Up