Ruscuta/cocoşelul de munte (Adonis vernalis)
Ruscuta se recunoaşte relativ uşor, după florile mari, de culoare vie. Conţine mai mult de 20 de glicozide cu efect de tonifiere a inimii.
Florile lucioase, galbene ale ruscutei de primavară se observă de departe. Planta se recunoaşte relativ uşor, după florile mari, de culoare vie. Tulpina rotundă, rigidă a plantei atinge înălţimea de cincisprezece-treizeci de cm, în partea inferioară fiind păroasă. Frunzele înguste sunt 2-4 ori penate şi sectate.
Rădăcina este lucioasă, neagră. Din rizomul de grosimea unui deget se ramifică mici rădăcini. Florile plantei perene, cu numeroase petale, din familia Ranunculaceae pot atinge şi diametrul de 7 cm. Înfloreşte în perioada aprilie-mai.
Unde se găseşte ruscuta?
Ruscuta primăvăratică preferă clima caldă, temperată şi solul calcaros. Este foarte frecventă în zonele ierboase din Europa de Sus şi Est, se întâlneşte mai rar în Europa Centrală, din acest motiv este o plantă protejată. Se întâlneşte în locurile uscate, păşuni însorite, câmpuri cu sol pietros, iarbă înaltă.
Efectul ruscutei
Substanţa activă din părţile de deasupra pământului este un tonic cardiac şi calmant deosebit. Din acest motiv se recomandă în caz de probleme circulatorii şi cardiace(insuficienţă cardiacă, probleme cardiace pe fond nervos, deasemenea în caz de aritmie cardiacă şi în puls accelerat cauzate de hiperfuncţia tiroidei, sau uşoară a muşchiului cardiac).
Datorita efectului tonic se folosea în trecut ca litagog (care uşurează expulsarea calculilor) în caz de calculi renali şi vezicali.
Ruscuta primăvăratică este deasemenea indicată în ascită hepatică, circulaţie cefalică deficitară, tulburări neurovegetative cu rezonanţă cardiacă, hipotensiune arterială, unele afecţiuni endocrine.
Administraţi cu atenţie!!!
Planta se va administra numai la recomandarea medicului, cu foarte mare atenţie, deoarece în caz de supradozare pot apărea simptome de intoxicaţie, nervozitate, tulburări gastrice şi intestinale vegetative, ameţeli, vărsături.
Care părţi se utilizează?
Se utilizează toate părţile plantei aflate deasupra solului. Planta se recoltează în perioada de înflorire, deoarece conţinutul de substanţă activă în această perioadă este cel mai ridicat. Planta se usucă în loc bine aerisit, umbros, pentru ca floarea să nu îşi piardă culoarea. Tinctura produsă industrial, realizată din planta uscată se administrează numai la recomandarea medicului. În caz de tulburări de ritm cardiac, problemele circulatorii şi afecţiuni contagioase se utilizează şi ca preparat homeopatic. În trecut planta era o componentă importantă a ceaiurilor tonice cardiace şi circulatorii, mai nou nu se recomandă sub formă de ceai.
Substanţele active
Planta conţine mai mult de 20 de glicozide cu efect de tonifiere a inimii(ex. cumarina, adonitoxina, adonidozida, adonivernozida).
Glicozidele conţinute de numeroase plante în caz de preluare de apă, respectiv sub efectul anumitor substanţe se descompun în zahăr şi amestecuri nezaharoase (aglicona). Efectul fiziologic puternic al glicozidelor se bazează în principal pe funcţionarea agliconei.
Digitalisul este o altă planta care conţine glicozide. Dacă pacientului nu i se pot administra preparate pe bază de digitalina sau administrarea lor nu este recomandată, bolnavul poate fi tratat cu extract de ruscuta.
Efecte adverse
În caz de supradozare, planta este toxică: poate cauza stare de nervozitate, probleme gastrice şi intestinale, vegetative, ameţeală, vărsături.
Domeniul de aplicare
- ✅ insuficienţă cardiacă
- ✅ tulburări cardiace vegetative
- ✅ bătăi neregulate ale inimii
- ✅ puls accelerat cauzat de hiperactivitatea tiroidei
- ✅ leziune uşoara a muşchiului