Hiperlipidemia este o boală frecventă, fie moştenită, fie câştigată. Forma moştenită (familială) apare fie în primele luni sau ani de viaţă, fie mai târziu, la maturitate. Se caracterizează prin apariţia pe piele a xantoamelor, noduli cu diametrul de 3-10 mm, albi-gălbui, localizaţi la nivelul tendonului lui Ahile, la coate, la tendoanele mâinii. Pe pleoapele acestor bolnavi se observă pete gălbui, cu diametrul de aproximativ 3-6 mm, numite xantelasme.
Caracteristic pentru această boală este apariţia precoce a manifestărilor clinice ale aterosclerozei coronariene (cardiopatie ischemică, infarctul miocardic), periferice (arteriopatia periferică a membrelor inferioare, cu gangrenarea extremităţilor), hipertensiunea arterială şi, mai rar, ateroscleroză cerebrală.
Forma dobândită apare de regulă în cadrul obezităţii, abuzurilor alimentare în special ouă, grăsimi animale, stresurilor psihice, sedentarismului şi fumatului excesiv. Pot să apară şi aici xantoame, dar mai reduse. Bolile cardiovasculare nu apar aşa devreme ca în formele familiale, dar sunt totdeauna prezente, dacă boala persistă şi nu este tratată corespunzător.
Caracteristicile dietei
normo – sau hipocalorică (în obezitate);
normoprotidică;
normo – sau hipoglucidică;
hipolipidică;
hipocolesterolemiantă.
Produse lactate, ouă, preparate din carne şi făinoase
Lapte şi derivate: lapte fară smântână, iaurt degresat, brânză de vaci slabă.
Carne şi peşte: carne slabă de vacă, viţel, găină slabă fără piele; peşte slab: lin, şalau, ştiucă, biban, lostriţă, lipan, pregătit fiert, fript, înăbuşit fără grăsime. Sunt interzise: cărnurile grase: viscerele de orice fel, mezelurile, peştele gras, conservele.
Ouă: este permis numai albuşul, în diferite preparate (zdrenţe la supe, fiert, spume, bezele, merengue).
Este interzis gălbenuşul sub orice formă.
Vitamine: din fructe şi legume permise.
Pâinea: este permisă cea integrală, intermediară, veche de o zi, covrigii.
Făinoase: sunt permise: griş, orez, fulgi de ovăz, făină pentru legat sosurile. Sunt interzise: porumb, paste făinoase cu ouă, mei.
Fructe şi legume
Legume: sunt permise: spanac, lobodă, lăptuci, roşii, mazăre verde, fasole verde, varză, cartofi, morcovi (fierte ca piureuri sau înăbuşite), la care se vor folosi uleiuri bogate în acizi polinesaturaţi în cantităţile permise. Sunt interzise: leguminoasele uscate, ţelina, gulie, ridichi, ciuperci, varza de Bruxelles.
Fructe: sunt permise cu excepţia smochinelor, curmalelor, migdalelelor, nucilor, alunelor, arahidelor. Se pot da proaspete, coapte, ca piureuri sau ca sucuri de fructe.
Dulciuri, băuturi şi alte preparate
Dulciuri: sunt permise cele preparate din albuş spume, bezele, merengue, biscuiti din albuş, tarte de fructe, gelatine cu fructe, orez cu lapte degresat, spumă de griş, chiseliţă de fructe. Sunt interzise toate preparatele cu ouă, ingheţate, creme cu unt, frişca, foietaje, prăjituri preparate cu fructe oleaginoase, ciocolată, dulciuri concentrate.
Grăsimi: sunt permise uleiuri bogate în acizi graşi polinesaturaţi sub forma crudă, în completarea raţiei lipidice, la salate. Sunt interzise: unt, margarină, seu, slănină, untură şi în general toate grăsimile bogate in acizi grasi saturaţi.
Băuturi: sunt permise: apa minerală, ceaiuri, numai cel cu mentă nu, sucuri de fructe şi legume. Sunt interzise: băuturi alcoolice, sub orice formă, ceai de mentă.
Sodiul: normal (dacă nu sunt alte contraindicaţii).
Condimente: sunt permise toate aromatele: mărar, pătrunjel, tarhon, dafin, piper, boia, muştar, oţet s.a.
Supe: sunt permise: bulion degresat, din carne sau de peşte slab, supe sub formă de creme de legume, supe limpezi de legume, borş de perişoare dietetice s.a. Sunt interzise: toate supele sau ciorbele cu carne grasă sau cu alte grăsimi, rântaşuri, supe conservate.
Sosuri: sunt permise numai cele preparate dietetic, fără grăsimi. Sunt interzise rântaşurile de orice fel, maioneza s.a.
Indicaţii speciale:
raţia lipidică variază în funcţie de toleranţa individuală şi poate fi mărită către valorile normale în cazul utilizării uleiurilor bogate în acizi polinesaturaţi;
aportul de colesterol prin alimente se va reduce la circa 50-150 mg/zi;
Cămara naturii, leacurile din bătrâni – Pulbere din ovăz verde În cadrul articolului publicat luna trecută, în care discutăm despre beneficiile curei cu orz verde, aminteam despre vindecare. Tot despre acest proces doresc să discutăm şi astăzi. Asta deoarece, din păcate, în zilele noastre, în ciuda exploziei tehnologiei moderne şi a ştiinţei, omul suferă din …
Dieta ca mod de viaţă Mulţi consideră că majoritatea bolilor apar din cauza stresului pe care trebuie să-l suportăm zilnic. Specialiştii nutriţionişti au ajuns la concluzia că 70 % din boli sunt provocate mai ales de dieta necorespunzătoare. În ultima vreme, a crescut interesul pentru calitatea alimentelor şi a stării de sănătate în general.
Persoanele care iau spirulină se simt energizate, acest supliment alimentar ajutându-le să elimine toxinele din corp. Numeroasele cercetări ştiinţifice făcute în legătură cu acest tip de algă au descoperit că spirulina este un superaliment care îmbunătăţeşte starea de sănătate din numeroase puncte de vedere şi are numeroase beneficii şi proprietăţi curative asupra organismului uman.
Uleiul de in conţine acizi graşi Omega 3 în proporţie de 50-60%, sub formă de acid alfa-linolenic (ALA), chiar mai mult decât găsim în uleiul de peşte, fiind cea mai bogata sursă naturală pentru aceste grăsimi.
Regimul dietetic în hiperlipidemia de tip II A
Hiperlipidemia de tip II A
Hiperlipidemia este o boală frecventă, fie moştenită, fie câştigată. Forma moştenită (familială) apare fie în primele luni sau ani de viaţă, fie mai târziu, la maturitate. Se caracterizează prin apariţia pe piele a xantoamelor, noduli cu diametrul de 3-10 mm, albi-gălbui, localizaţi la nivelul tendonului lui Ahile, la coate, la tendoanele mâinii. Pe pleoapele acestor bolnavi se observă pete gălbui, cu diametrul de aproximativ 3-6 mm, numite xantelasme.
Caracteristic pentru această boală este apariţia precoce a manifestărilor clinice ale aterosclerozei coronariene (cardiopatie ischemică, infarctul miocardic), periferice (arteriopatia periferică a membrelor inferioare, cu gangrenarea extremităţilor), hipertensiunea arterială şi, mai rar, ateroscleroză cerebrală.
Forma dobândită apare de regulă în cadrul obezităţii, abuzurilor alimentare în special ouă, grăsimi animale, stresurilor psihice, sedentarismului şi fumatului excesiv. Pot să apară şi aici xantoame, dar mai reduse. Bolile cardiovasculare nu apar aşa devreme ca în formele familiale, dar sunt totdeauna prezente, dacă boala persistă şi nu este tratată corespunzător.
Caracteristicile dietei
Produse lactate, ouă, preparate din carne şi făinoase
Lapte şi derivate: lapte fară smântână, iaurt degresat, brânză de vaci slabă.
Carne şi peşte: carne slabă de vacă, viţel, găină slabă fără piele; peşte slab: lin, şalau, ştiucă, biban, lostriţă, lipan, pregătit fiert, fript, înăbuşit fără grăsime.
Sunt interzise: cărnurile grase: viscerele de orice fel, mezelurile, peştele gras, conservele.
Ouă: este permis numai albuşul, în diferite preparate (zdrenţe la supe, fiert, spume, bezele, merengue).
Este interzis gălbenuşul sub orice formă.
Vitamine: din fructe şi legume permise.
Pâinea: este permisă cea integrală, intermediară, veche de o zi, covrigii.
Făinoase: sunt permise: griş, orez, fulgi de ovăz, făină pentru legat sosurile.
Sunt interzise: porumb, paste făinoase cu ouă, mei.
Fructe şi legume
Legume: sunt permise: spanac, lobodă, lăptuci, roşii, mazăre verde, fasole verde, varză, cartofi, morcovi (fierte ca piureuri sau înăbuşite), la care se vor folosi uleiuri bogate în acizi polinesaturaţi în cantităţile permise.
Sunt interzise: leguminoasele uscate, ţelina, gulie, ridichi, ciuperci, varza de Bruxelles.
Fructe: sunt permise cu excepţia smochinelor, curmalelor, migdalelelor, nucilor, alunelor, arahidelor. Se pot da proaspete, coapte, ca piureuri sau ca sucuri de fructe.
Dulciuri, băuturi şi alte preparate
Dulciuri: sunt permise cele preparate din albuş spume, bezele, merengue, biscuiti din albuş, tarte de fructe, gelatine cu fructe, orez cu lapte degresat, spumă de griş, chiseliţă de fructe.
Sunt interzise toate preparatele cu ouă, ingheţate, creme cu unt, frişca, foietaje, prăjituri preparate cu fructe oleaginoase, ciocolată, dulciuri concentrate.
Grăsimi: sunt permise uleiuri bogate în acizi graşi polinesaturaţi sub forma crudă, în completarea raţiei lipidice, la salate.
Sunt interzise: unt, margarină, seu, slănină, untură şi în general toate grăsimile bogate in acizi grasi saturaţi.
Băuturi: sunt permise: apa minerală, ceaiuri, numai cel cu mentă nu, sucuri de fructe şi legume.
Sunt interzise: băuturi alcoolice, sub orice formă, ceai de mentă.
Sodiul: normal (dacă nu sunt alte contraindicaţii).
Condimente: sunt permise toate aromatele: mărar, pătrunjel, tarhon, dafin, piper, boia, muştar, oţet s.a.
Supe: sunt permise: bulion degresat, din carne sau de peşte slab, supe sub formă de creme de legume, supe limpezi de legume, borş de perişoare dietetice s.a.
Sunt interzise: toate supele sau ciorbele cu carne grasă sau cu alte grăsimi, rântaşuri, supe conservate.
Sosuri: sunt permise numai cele preparate dietetic, fără grăsimi.
Sunt interzise rântaşurile de orice fel, maioneza s.a.
Indicaţii speciale:
Articole Similare
Cămara naturii, leacurile din bătrâni – Pulbere din ovăz verde
Cămara naturii, leacurile din bătrâni – Pulbere din ovăz verde În cadrul articolului publicat luna trecută, în care discutăm despre beneficiile curei cu orz verde, aminteam despre vindecare. Tot despre acest proces doresc să discutăm şi astăzi. Asta deoarece, din păcate, în zilele noastre, în ciuda exploziei tehnologiei moderne şi a ştiinţei, omul suferă din …
Dieta ca mod de viaţă
Dieta ca mod de viaţă Mulţi consideră că majoritatea bolilor apar din cauza stresului pe care trebuie să-l suportăm zilnic. Specialiştii nutriţionişti au ajuns la concluzia că 70 % din boli sunt provocate mai ales de dieta necorespunzătoare. În ultima vreme, a crescut interesul pentru calitatea alimentelor şi a stării de sănătate în general.
Spirulina beneficii şi proprietăţi curative
Persoanele care iau spirulină se simt energizate, acest supliment alimentar ajutându-le să elimine toxinele din corp. Numeroasele cercetări ştiinţifice făcute în legătură cu acest tip de algă au descoperit că spirulina este un superaliment care îmbunătăţeşte starea de sănătate din numeroase puncte de vedere şi are numeroase beneficii şi proprietăţi curative asupra organismului uman.
Ulei de in beneficii şi recomandări terapeutice