nefrita

Afecţiuni

Regimul alimentar în nefrită

Inflamaţiile ţesutului renal şi modificările durabile, adesea definitive, pe care acestea le produc în structura şi funcţiile rinichilor se traduc prin anumite suferinţe ale bolnavilor:

  • hipertensiunea arterială;
  • edeme (reţinere de apă)
  • insuficienţă renală.


Când suferinţele rinichilor sunt cronice, bolnavul este obligat să adopte un anumit ritm de viaţă şi un anumit fel de alimentaţie. Fără el nu-şi poate continua ocupaţiile. Această înseamnă că nefritele cronice, cu condiţia unei bune şi continue îngrijiri, permit bolnavului oarecare activitate.

Ca regulă generală, suferinzii de nefrită cronică trebuie să evite frigul, oboselile, enervările excesive şi infecţiile. Este indispensabilă combaterea:

  • anginelor şi a amigdalitelor;
  • a gripei;
  • a infecţiilor de focar, în general (sinuzite, granulome dentare etc.);

Tatarea lor trebuie să fie imediată cu antibiotice sau prin îndepărtarea focarelor. În scop preventiv este bine chiar ca bolnavul să evite aglomeraţiile în perioade de epidemie de gripă sau de alte boli infecţioase ce se iau prin contact.

În nefritele cronice, suferinţele bolnavului pot schematic îmbraca două forme:

  • propriu zisă cu edeme şi albuminurie mare (până la 10 g la litrul de urină);
  • şi formă cu hipertensiune arterială şi insuficienţă renală.

Se înţelege că există şi forme de trecere, în care apar suferinţe comune celor două forme principale. Individualizarea tratamentului şi a dieteticii este rezervată medicului cu care bolnavul trebuie să coopereze continuu.

În formă cu edeme şi albuminurie mare, dietetică se caracterizează prin alimentaţie lipsită de sare, relativ săracă în grăsimi şi relativ bogată în albumine.
Dietetica insuficienţei renale, de regulă asociată cu hipertensiunea arterială, este partea cea mai însemnată a tratamentului nefritelor cronice de acest tip.

Insuficienţă renală

Se numeşte insuficienţă renală incapacitatea rinichiului de a elimina deşeurile mai mult sau mai puţin toxice rezultate din procesele de dezasimilaţie. Aceste deşeuri se acumulează în sânge şi produc o intoxicaţie care se manifestă:

  • cu lipsa de poftă de mâncare;
  • greţuri, uneori vărsături şi diaree;
  • anemie;
  • mâncărimi ale pielii etc.

În aceste cazuri, dietetică are scopul de a compensa şi încetini procesele dezasimilatorii producătoare de deşeuri toxice. Şi de a favoriza dezintoxicarea organismului bolnavului de nefrită cu insuficienţă renală.

Hipertensiunea arterială de origine renală impune, că şi retenţia de apă (edemele), restricţia de sare. Sunt însă cazuri în care din cauza unei insuficienţe renale asociate şi a vărsăturilor provocate de această, restricţia de sare trebuie lărgită. Se înţelege că aceste modificări de regim nu pot fi decise de bolnav, ci numai de către medicul care urmăreşte bolnavul.

Regimul de viaţă şi alimentaţia

Regimul de viaţă al bolnavului cu nefrită cronică este foarte important. Programul de muncă va fi limitat, excluzându-se eforturile fizice şi oboseală. Bolnavul va evita umezeală şi frigul, purtând ciorapi şi încălţăminte groase.

Se va combate constipaţia pentru a se elimina substanţele toxice de la nivelul intestinului şi prin această stare de intoxicaţie cronică a celor cu insuficienţă renală.
Bolnavul de nefrită cronică va face analize lunare (urină şi dozarea ureei în sânge). Va păstra contactul periodic cu medicul mai ales dacă între timp a contractat vreo amigdalita etc.

În privinţa alimentaţiei, regimul global al bolnavului de nefrită cronică trebuie să fie bogat caloric mai ales în lipide şi glucide. Raţia trebuie adaptată la greutatea ideală a individului.
Când bolnavul de nefrită cronică nu prezintă edeme, se vor putea adauga în dietă între 3-5 g sare. Când bolnavul are însă edeme mici, care apar seara, se va reduce, după indicaţia medicului, cantitatea de sare adăugată la mâncare sau se va exclude total. Aceasta este necesar, deoarece sarea favorizează reţinerea apei în organism, măreşte cantitatea de sânge care circulă în vase şi îngreunează circulaţia. Restrângerea consumului de sare este tot atât de indicată şi bolnavilor cu insuficienţă cardiacă.

În privinţa cantităţii de lichide permise, câtă vreme bolnavul de nefrită cronică nu depăşeşte cantitatea de sare prescrisă de medic el poate să bea 1-1,5 l lichide pe zi. Aceasta este cantitate necesară pentru combaterea insuficienţei renale, prin creşterea cantităţii de urină eliminată. Dacă bolnavul este hipertensiv, cantitatea de lichide prescrisă este bine să se consume repartizată în prize mici de câte 100-150 cm3 în 24 de ore. Asta pentru a evita un aport brusc de lichide.

Albuminele

Pentru regimul de nefrită cronică, albuminele din raţia zilnică vor fi uşor scăzute sub normal (0,60-0,80 g pe 1 kg de greutate corporală). Deoarece resturile rezultate din arderea acestora (uree, acid uric etc.) nu se elimină din sânge în cantitate suficientă. Această restrângere nu trebuie însă exagerată, deoarece albuminele sunt substanţe necesare pentru refacerea ţesuturilor uzate ale organismului. Când bolnavul de nefrită cronică pierde albumina prin urină, i se va administra prin dietă o cantitate de albumine care să compenseze în orice caz pe cele pierdute. În privinţa calităţii albuminelor cele mai valoroase sunt cele din ou, lapte şi brânză de vaci. În afară de faptul că ele dau naştere la mai puţine produse toxice decât cele din carne, fasole, mazăre uscată, linte şi bob, ele sunt cele mai apte să refacă ţesuturile uzate ale organismului.

Glucidele

Glucidele din alimentaţie trebuie mult consumate, preferând legumele şi fructele crude, care sunt în acelaşi timp bogate în vitamine şi foarte sărace în sare, ceea ce le face indicate în regimul renalului. Pentru acoperirea nevoilor zilnice de glucide, legumele şi fructele se vor completă cu pâine (de preferinţă fără sare), făinoase şi dulciuri concentrate (dulceaţă, miere, marmeladă, bomboane etc.). Uneori este indicat ca bolnavul cu nefrită cronică să ţină (o dată pe săptămînă) regim de crudităţi. Adică o dietă compusă exclusiv din legume şi fructe. Această este o măsură preţioasă, mai ales pentru bolnavul care are şi uree. În acest caz, dieta de crudităţi nu trebuie prelungită mai mult de 7 zile, timp după care, dacă ureea nu cedează, se va renunţa la regimul legume-fructe.

În tot timpul curei de crudităţi, bolnavul trebuie să păstreze repaus la pat, pentru a scădea consumul de energie al organismului. Salatelor de crudităţi li se poate creşte valoarea calorică prin adaos de grăsimi (untdelemn, smântână). În genere, raţia de grăsimi a nefriticului cronic trebuie crescută fără însă a îngrăşa bolnavul şi preferând pentru hipertensiv grăsimile vegetale.
Regimul alimentar total lipsit de sare adăugată la preparare, sau cu prea puţină sare trebuie astfel agrementat încât bolnavul să nu-i simtă pe cât posibil lipsa. Şi să consume totuşi o raţie alimentară echilibrată, în concordanţă cu talia lui şi cu muncă pe care o depune.

Alimente indicate pentru bolnavii cu nefrită cronică

Toate felurile se prepară fără sare. Cantitatea de sare permisă pe o zi se cântăreşte şi se păstrează în pachetele de către bolnav care şi-o adaugă singur, în mâncare.

Băuturi

Băuturi: în cantitatea prescrisă de medic, în concordanţă cu conţinutul în sare, lapte cu măsură, cafea de orz, ceaiuri de măceş, de coji de fructe, de cozi de cireşe, de mătase de porumb, sucuri de legume, de fructe (în special struguri, pepeni verzi, fragi, zeamă de lămâie), zeamă de compot, chisel de fructe.

Făinoase

Pâine: albă sau neagră, de preferinţă preparată fără sare.
Făinoase: griş, orez, tăiţei, macaroane, fidea, mămăligă (preparate fără sare).

Carne

Carne: în limita cantităţii de albumine permise, de vacă, viţel, porc, pasăre, în zilele când nu se consumă brânză sau legume uscate, în genere nu se vor da mai mult de 100 g pe zi de carne fiartă şi apoi prăjită.
Peşte: de râu, fiert şi apoi prăjit, grătar: şalău, lin, biban, ştiucă şi crap.

Brânzeturi şi ouă

Brânzeturi: nesărate, caş, urdă, brânză de vaci, în zilele fără carne, sau completând raţia de carne (în limita albuminelor permise).
Ouă: gălbenuş, albuş în limita albuminelor permise, în cantitate moderată deoarece conţine toată sarea din ou.

Legume şi fructe

Legume: crude sau fierte, de orice fel cu excepţia celor enumerate la alimente interzise.
Supe: de legume şi fructe, borş de zarzavaturi, supe acrite cu zeamă de varză murată, fără sare.
Legume uscate: fasole, bob, linte, mazăre uscată numai în zilele fără carne sau brânză şi ouă, calculate în cantitatea permisă de albumine; se recomandă pentru conţinutul lor preţios în potasiu.
Fructe: de orice fel, mai ales crude, întregi ori ca salate sau spume, pireuri sau coapte, compot, glasate, îmbrăcate în foaie de clătite sau ca umplutură pentru tarte.
Fructe uscate: îndeosebi caise uscate, măceş, piersici uscate, stafide şi nuci pentru conţinutul lor bogat în potasiu şi glucide.

Grăsimi

Grăsimi: nesărate ca unt sau fără sare, untură topită din slănină nesărată, frişcă, smântână, gălbenuş, ulei, margarină fără sare.
Sosuri: preparate pe bază de zeamă de zarzavat, cu puţin lapte, sos de legume, de verdeţuri, de roşii, maioneză, sos de smântână, sos de măceşe, de vişine, de caise uscate, sos caramel. În general, sosuri pregătite cu rântaş din ceapă fiartă şi apoi prăjită.

Dulciuri şi condimente

Dulciuri: spume de fructe, salate de fructe, fructe coapte umplute cu dulceaţă şi nuci, chisel şi creme de amidon cu sucuri de fructe sau pireuri de fructe, gelatine din fructe, budinci din făinoase cu siropuri, fructe zaharate sau stafide, spumă de griş fiartă în suc de zarzavat, aluat fără bicarbonat de sodiu cu fructe, marmeladă, nuci, brânză de vaci, urdă, brânză desodată, aluat dospit însiropat, miere, dulceaţă, peltea, şerbet, gem.
Condimente: sare în cantitatea prescrisă dată zilnic (în pacheţel la bolnav), verdeţuri tocate, chimen, cimbru, foi de dafin; zahăr vanilat, vanilie baton, coji de portocale, lămâie, anason, puţină scorţişoară.

Alimente interzise

Băuturi: lichide peste cantitatea prescrisă de medic, băuturi alcoolice, rachiuri, ţuică, drojdie, lichior, ape minerale clorosodice.

Făinoase şi cărnuri

Pâine: cu sare (când bolnavul are edeme sau tensiune arterială crescută).
Peşte de mare: conservat, afumat, icre sărate, pastă de peşte, sărat.
Carne: peste cantitatea permisă sau sărată, afumată, conservată.
Mezeluri: sărate, afumate, condimentate.

Brânzeturi şi legume

Brânzeturi: sărate sau peste cantitatea de albumine permise.
Legume: spanac, sparanghel, ştevie, ciuperci care au un conţinut bogat în sare; ceapă crudă, ridichi, usturoi şi hrean care conţin substanţe iritante pentru rinichi, conserve de legume cu sare sau salicilat, murături, varză acră, gogoşari etc.
Legume uscate: fasole, linte, mazăre uscată peste cantitatea de albumine permise, în zilele cu carne.

Grăsimi

Grăsimi: sărate, afumate (unt sărat, untură cu sare, slănină sărată).
Supe: de carne de oase, din legume conservate cu sare sau cu salicilat.
Sosuri: preparate pe bază de zeamă de carne şi zeamă de ciuperci.

Dulciuri şi condimente

Dulciuri: aluat sărat, foi de plăcintă sărate, aluat cu bicarbonat, aluat cu multă drojdie.
Condimente: sare peste cantitatea permisă, boia iute, ardei iute, piper sau muştar în cantitate mare, măsline, bulion cu sare, oţet în exces.

Pregătirea alimentelor

Prepararea ceaiurilor.

Ceaiurile de cozi de cireşe, de mătase de porumb, de coji de fructe, de flori de tei se prepară numai înainte de servire. Se pun frunzele, florile sau cozile în apă clocotită. Excepţie face ceaiul de măceş, care după ce a fost pregătit este lăsat la macerat 6 ore. Ceaiurile pentru regimul de nefrită se vor calcula în cantitatea de lichide prescrisă de medic.

Sucurile de legume.

Pentru gust se pot combina cu sucuri de fructe şi cu puţin chimen sau zeamă de lămâie. Dintre sucurile de fructe şi compoturi se vor prefera cele cu conţinut bogat în potasiu. Acestea sunt sucul de pere, struguri, fragi, portocale, lămâie şi în mod special compotul de caise uscate. Aceste sucuri, pentru a le face mai hrănitoare, se servesc sub formă de chisel, preparat cu amidon ori sub formă de creme fără ou sau ca sos peste budinci preparate din făinoase îndulcite.

Prepararea făinoaselor.

Pentru a se masca lipsa sării, grisul şi orezul se rumenesc în tigaie uscată fără grăsime. Se sting apoi cu zeamă de legume şi cu untdelemen sau cu unt fără sare. Făinoasele rumenite uscat capătă o culoare mai plăcută, care aduce varietate în aspectul felurilor şi gust mai bun. Sarea se poate înlocui cu verdeţuri tocate, cu cimbru, foarte puţin dafin sau suc de roşii pregătit că sos de roşii dietetic.

Preparatele din făinoase fierte în lapte, pentru a nu depăşi cantitatea de albumine permise, se fierb în lapte înjumătăţit cu apă. Pentru gust se servesc, de obicei, bine îndulcite, cu stafide, fructe zaharate, felii sau pireuri de fructe înăbuşite în zahăr ori cu sirop caramel sau diverse siropuri de fructe.

Pâinea se poate prepară înlocuind sarea cu chimen. Este mai gustoasă pregătită din făină intermediară, cartofi şi foarte puţin chimen pisată.

Prepararea cărnii şi mâncărurilor cu carne

În această dietă carnea se serveşte de obicei fiartă, ca rasol. Rasolul se pune la fiert în apă rece fără sare, pentru a se face extracţia anumitor substanţe dăunătoare. Lipsa sării poate fi înlocuită cu ierburi aromatice ca: leuştean, tarhon, cimbru etc. Diverse legume se adaugă în apa de fierbere cu scop de a aroma carnea. Regimul lipsit de sare fiind de durată, nu este permis să fie monoton, adică limitat numai la câteva feluri.

Carnea, în afară de rasol asezonat cu diverse sosuri, poate fi deci preparată şi sub formă de şniţel. Acesta are un mod de pregătire special. Carnea se bate, se fierbe, apoi se tăvăleşte prin făină, gălbenuş şi pesmet. Se prăjeşte în untdelemn încins. Şniţelul poate fi umplut cu zarzavat ras mic, înăbuşit în untdelemn şi apă. Carnea pentru umplut legume (dovlecei, cartofi, roşii, gulii), pentru musaca sau budinci, mai întâi se fierbe şi apoi se toacă. Condimentul cel mai indicat pentru tocătură este praful de cimbru uscat şi cernut sau verdeaţă foarte mărunt tocată. Uneori, pentru variaţie, se poate adaugă în tocătură ceapă fiartă, tocată şi apoi prăjită. Tocătura pentru regimul renal se fierbe de preferinţă în vasul de aburi, pentru a-i scoate substanţele extractive, sau în supă strecurată de zarzavat. Pentru a ascunde lipsa sării se serveşte cu tot felul de sosuri.
Pentru a obţine o friptură gustoasă, se dă carnea la cuptor după ce a fost fiartă. Se aşează într-o tavă cu untdelemn şi puţină apă sau untură fără sare şi tot felul de legume rase. Sosul se obţine trecând legumele prin sită.

Prepararea felurilor de peşte

Peştele de râu se prepară rasol cu untdelemn şi puţin oţet sau fiert şi servit cât este fierbinte, cu unt. Şalăul şi ştiucă se pot pregăti şi sub formă de sufleuri, cu sos alb. În regimul de nefrită nu se va folosi supă în care a fiert peştele.

Brânzeturile

Sunt permise, fără sare. Se vor folosi în budinci cu făinoase, în umplutura legumelor, a colţunaşilor, a pateurilor etc. Pentru a nu depăşi cantitatea permisă, brânză pentru umlutură se poate combina cu griş fiert.

Legume

În această dietă sunt foarte recomandate salatele de crudităţi, deoarece sunt bogate în vitamine, potasiu şi în genere foarte sărace în sodiu (sare). Salatele de legume crude pot înlocui foarte bine supa. Mai ales în dieta bolnavului căruia i se recomandă reducerea consumului de lichide. Salată de crudităţi rase sau tăiate mărunt este bine să cuprindă:

  • o rădăcina de legumă (morcov, sfeclă, ţelină, pătrunjel);
  • o frunză (salată verde, andive, varză etc.);
  • şi un fruct (roşie, castravete, ardei gras).

Rădăcinile se spală cu peria, se înlătura părţile stricate şi se rad pe răzătoare cu coajă cu tot. Frunzele se spală fiecare în parte sub curent de apă. Iar fructul legumei (roşie, ardei gras sau castravete) se taie în felii. În lipsa sării, pentru gust se pot adăuga: mărar, pătrunjel şi chimen. Mărul ras cu coajă cu tot, mai ales cel ionatan, agrementează în mod plăcut salata de crudităţi şi ascunde oarecum lipsa sării. Salatele de crudităţi se servesc cu ulei şi oţet de fructe, cu suc de lămâie, cu smântână sau cu sos de maioneză.

Pentru iarnă şi pentru gustul acru cerut de bolnav se va folosi varza murată fără sare a cărei zeamă poate fi folosită şi la acrirea ciorbelor.
Legumele crude aduc vitamine, sunt alcalinizante şi produc diureză, de aceea nu trebuie să lipsească din dieta zilnică a nefriticului.
Pentru bolnavii de nefrită cronică, cu tensiune arterială mărită şi mai ales pentru cei cu uree crescută în sânge, se recomandă o dată pe săptămână o zi cu repaus (la pat). Regimul este compus din salatele de legume şi fructe, soteuri de legume şi fructe.
Legumele se pot prepara ca pireu, bătute cu unt, ca soteuri a la grec, adică înăbuşite cu untdelemn şi supă de zarzavat, servite cu unt peste legumele fierbinţi, prăjite, gratinate (prăjite la cuptor), umplute, ca budinci, chifteluţe sau ca şniţel de legume.

Prepararea sosurilor

Sosurile se prepară pe bază de zeamă de zarzavat cu puţin lapte, din roşii date prin sită, din felurite verdeţuri, din smântână sau ca sos maioneză. Mâncarea fiind lipsită de sare, este permis să se adauge în sos un rântaş de ceapă fiartă mai întâi şi apoi prăjită în untdelemn.

Prepararea deserturilor.

Pentru desert sunt indicate fructele crude, însiropate, coapte, umplute cu dulceaţă etc. În afară de acestea se pot folosi prăjiturile fără bicarbonat de sodiu. Sunt permise foietajul pregătit fără sare, aluatul uscat asezonat cu fructe, gem şi nuci sau brânză de vaci, cum şi aluatul obişnuit cu drojdie. Sunt interzise aluaturile cu bicarbonat de sodiu, în caz de edeme. Sunt recomandate spumele din făinoase fierte şi bătute în sucuri de fructe. De asemenea sunt permise diversele sufleuri din pireuri de fructe. Budincile din făinoase sunt îndulcite cu zahăr şi diverse siropuri sau sosuri de fructe.

Condimentele

Condimentele neiritante se folosesc în cantitate moderată, pentru agrementarea mâncărilor şi ascunderea lipsei de sare. Cu cimbru se va da gust cărnii şi unor sosuri, cu hasmatuchi sosurilor sau unor supe. Tarhonul se foloseşte la supe şi sosuri. Leuşteanul se foloseşte la supe. Coriandrul se foloseşte în preparatele de carne. Chimenul pisat se foloseşte la prepararea pâinii fără sare, a cartofilor copţi, a salatei de varză, de morcov ras şi la diverşi biscuiţi. Iar măghiranul se foloseşte la fripturi şi cartofi şi anasonul pentru pesmeţi.

Leave a Comment

Scroll Up