Acupunctura clasică I

Acupunctura clasică I

Acupunctura este o metodă de diagnosticare şi tratare originară din Asia. Tradiţia acestei metode terapeutice străvechi are un trecut de peste 5000 de ani. Părintele metodei este Huang Ti, legendarul “Împărat galben”.
De numele lui se leagă printre altele descoperirea cărutei şi a banilor. Străvechile cărţi de acupunctură care stau la baza procedurilor aplicate şi în prezent au o vechime de cca. 2000 de ani. În Europa, metoda a devenit cunoscută înca din secolul 17, însa in lumea occidentală a cunoscut o raspândire mai largă de abia dupa cel de al doilea război mondial. Metodele de tratament bazate pe cunostinţe naturiste aplică acupunctura în special ca o metodă eficientă de combatere a durerii.

Yin şi yang în medicina chinezească

Întreaga medicină chinezească, astfel in mod firesc şi acupunctura, îşi are radăcinile în imaginea lumii din filozofia chinezească, sistemul taoismului. Astfel echilibrul armonios al yin-ului şi yang-ului în univers (în macrocosmos) poate fi determinat şi în organismul uman (imaginea micsorată a macrocosmosului în microcosmos). Bolile sunt cauzate de afectarea echilibrului dintre yin si yang. Scopul tratamentului nu este altul decât restabilirea stării de armonie. Yang este factorul masculin, schimbător, activ, energetic, yin este factorul feminin, constant, pasiv. În ciuda trăsăturilor opuse, sau poate din acest motiv, formează împreună un tot perfect unitar. În mod analogic este constituit şi sitemul nervos vegetatival omului, care este compus din 2 elemente, din yang-ul simpatic/iniţiator şi yin-ul parasimpatic/inhibitor. Sarcina sistemului nervos vegetativ este reglarea optimă a anumitor funcţii organice, necontrolabile ca de exemplu, metabolismul, respiraţia, funcţia cardiacă.

Meridianele

Acupunctura bazată pe viziunea străveghe chinezească, presupune aşa numitele meridiane, trasee energetice între organe. În organism, yin şi yang circulă prin intermediul acestor meridiane. Fiecare meridian reprezintă câte un organ. Conform presupunerilor străvechilor chinezi, există 12 meridiane principale, simetrice, amplasate pe partea dreaptă şi stângă a corpului, denumite după organele cu care sunt în stransă legatură. Meridianele clasice sunt: meridianul inimii, meridianul intestinului subtire, meridianul vezicii urinare, meridianul rinichilor, meridianul celor 3 focare (conform terminologiei actuale meridianul metabolismului), meridianul circulaţiei şi sexualităţii, meridianul vezicii biliare, meridianul ficatului, meridianul plămânilor, meridianul intestinului gros, meridianul stomacului şi meriadanul splinei şi a pancreasului.

La toate acestea se adaugă şi 2 ramuri impare: ramura concepţiei şi ramura circulaţiei. Meridianele transportă fie energie yin (ex. plămanii, inima, rinichii), fie yang (ex. intestinul gros, stomacul 3 focare). Toate meridianele dispun de aşa numita “stare de saturaţie”de 2 ore. În această perioadă, organul în cauză se află la un nivel energetic maxim.

Punctele de acupunctură

Fiecarui meridian îi corespund puncte de acupunctură. Cele nouă puncte corespunzatoare meridianului inimii se află parţial pe partea exterioară a musculaturii toracelui, apoi în jos, pe partea interioară a braţului şi antebraţului, pană la degetul mic. Traseul acestui meridian în mod surprinzător corespunde traseului durerii cauzate de anginapectorală produsă de îngustarea vaselor coronariene ale inimii.

Diametrul punctelor de acupunctură este de 2-5 mm. în total există cca. 642 puncte. Punctele sunt marcate cu ajutorul meridianului şi punctului corespunzător, de exemplu “B2” indică cel de-al doilea punct al meridianului vezicii urinare.
Specialiştii în acupunctură fac diferenţa între aşa numitele puncte principale (puncte destinate tonificării ca urmare a lipsei de energie) şi puncte speciale de calmare (destinate reducerii surplusului de energie).
Va urma