Inul este o plantă anuală, nu foarte înalta. Tulpina dreaptă poate atinge înălţimea de 50-60 cm. Frunzele plantei sunt opuse, subţiri, lanceolate. La mijlocul verii, în iulie şi august, la capatul fiecarei tulpini apare o floare formată din cinci sepale. Florile inului, de regulă, sunt de culoare albastru deschis, mai rar albe. Staminele şi pistilurile sunt albăstrui.
După maturizare din floare se dezvoltă o teaca rotundă în care se găsesc 8-10 semințe cu efect curativ. Aceste seminţe se identifică cu uşurinţă graţie formei plantei şi suprafeţei maronii, lucioase.
Unde se gaseste inul?
În natură foarte rar găsim în, iar în asemenea cazuri probabil sămânţa a ajuns accidental. Inul se cultivă.
Scopul cultivării numai secundar il reprezintă obţinerea semințelor. Fibrele plantei sunt utilizate ca materie primă în industria textilă. În ciuda faptului că ţesăturile de in au pierdut ca urmare a celor din bumbac şi a fibrelor sintetice, în prezent îşi găsesc o utilizare tot mai largă în domeniul lenjeriei de pat şi a hainelor.
Efectul seminţelor de in
Semințele de in sunt utilizate ca laxative uşoare, neiritabile. Ajută la eliminarea regulata a scaunului. Acest lucru se datorează faptului că în cursul digestiei semințele de in se umflă. Măresc volumul bolului fecal, dilată intestinele, determinandu-le să acţioneze mai intens. Semințele de in vor avea un efect benefic de durată asupra digestiei dacă sunt consumate în mod regulat, un timp mai îndelungat, cel puţin o lună. O digestie mai bună se obţine dacă cu seminţele de in consumăm şi o cantitate mare de lichide, deoarece numai în acest fel se pot umfla suficient în intestine. Acest efect a fost dovedit şi ştiinţific.
Merită amintit şi efectul de descongestionare a inflamaţiilor mucoasei gastrice. Fiertura din semințe de in se recomandă adesea şi sub formă de gargară bucală şi faringiană. În cazul în care se consumă calduţă, este bună şi împotriva tusei şi răguselii.
Compresele cu fiertură de semințe de in (semințele presate se amestecă cu apă) au efect analgezic, descongestionează şi în caz de furuncul. Aplicaţii, compresele pot fi utile în caz de dureri dentare, reumatism, afecţiuni renale şi ale vezicii urinare.
Substanţe active
Semințele de in conţin 6% mucilagiu, 40% ulei de in şi cca. 20% proteine. Efectul se datorează în parte linamarinei, o substanţă înrudită cu zahărul.
Angelica (denumire în latină Angelica) Angelica este o plantă ierboasă bianuală, înaltă, din familia umbeliformelor (Umbelliferae). Înălţimea sa adesea depăşeşte 2 m, în unele cazuri ajungând până la 3 m. Tulpina plantei este dreaptă, goală, tubulară, în partea superioară de culoare roşiatică.
Îngerul pământului Mulţi dintre noi ştim cum arată argila. Puţini sunt, însă, aceia care s-au gândit că, aidoma plantelor medicinale, argila este un aliment-medicament.
Ulmul american Ulmul American, originar din America Centrală şi de Sud, creşte în păduri, lângă cursurile de apă, şi atinge 20 m înălţime. Frunzele ascuţite, dinţate sunt acoperite de puf pe partea inferioară. Mănunchiurile mici de flori sunt urmate de fructe brun-roşiatice, fiecare conţinând câte o sămânţă. Această specie este pe cale de dispariţie, fiind …
Aloe vera Aloe vera, plantă perenă suculentă, originară din regiunile uscate ale Africii de Sus şi de Est şi din bazinul mediteraneean. Frunzele sale de culoare verde-cenuşiu, groase, cărnoase, lipite una de alta, au margini spinoase şi zimţate.
Semințele de in

Domeniul de aplicare
Articole Similare
Angelica (denumire în latină Angelica)
Angelica (denumire în latină Angelica) Angelica este o plantă ierboasă bianuală, înaltă, din familia umbeliformelor (Umbelliferae). Înălţimea sa adesea depăşeşte 2 m, în unele cazuri ajungând până la 3 m. Tulpina plantei este dreaptă, goală, tubulară, în partea superioară de culoare roşiatică.
Îngerul pământului
Îngerul pământului Mulţi dintre noi ştim cum arată argila. Puţini sunt, însă, aceia care s-au gândit că, aidoma plantelor medicinale, argila este un aliment-medicament.
Ulmul american
Ulmul american Ulmul American, originar din America Centrală şi de Sud, creşte în păduri, lângă cursurile de apă, şi atinge 20 m înălţime. Frunzele ascuţite, dinţate sunt acoperite de puf pe partea inferioară. Mănunchiurile mici de flori sunt urmate de fructe brun-roşiatice, fiecare conţinând câte o sămânţă. Această specie este pe cale de dispariţie, fiind …
Aloe vera