Să fim sănătoşi !
Sănătatea noastră, undele electromagnetice şi rezonanţa Schumann
Nikola Tesla unul „dintre cei mai mari 100 de americani” – cel puţin aşa susţine canalul Discovery – nu mai necesită prea multe prezentări.
Americanizat de către cei de la Discovery, despre Nicolae Tesla noi, românii ştim altceva. Noi ştim că Tesla era de-al nostru. Chiar şi biografii americani îl consideră ca fiind un emigrant de origine sârbă. În realitate el a fost istro-român, născut în noaptea de 9 spre 10 iulie 1856 ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicăi Mandici. Familia tatălui era de grăniceri antiotomani, în fostul imperiu austro-ungar. Numele iniţial de familie era Drăghici, dar el a fost înlocuit în timp, prin porecla de Teslea, după meseria transmisă în familie, de dulgher (teslari).
Obsesia electricităţii
Nu este un mister faptul că Tesla a fost întreaga sa viaţă obsedat de idea electricităţii. Ce rămâne, însă, un mare mister, este locul în care se află astăzi carneţelul său cu coperţi negre, în care Tesla îşi notase descoperirile de-o viaţă.
Documente de o incontestabilă valoare, calcule, schiţe, decriptări ale unor probleme ce ar putea scoate omenirea din criza economico-socială în care este aruncată în mod artificial, sunt păstrate şi astăzi într-un seif, sub un cifru pe care îl ştie probabil doar o minte „iluminată”. Ceea ce nu s-a putut totuşi trece sub tăcere au fost experimentele pe care Tesla le-a condus în mod public. Experimentele sale au ţinut atenţia trează publicului contemporan. Multe dintre acestea au fost consemnate de către presa vremii. Aşadar sunt greu de şters sau de muşamalizat.
Marele vrăjitor
Ştim din presa de atunci că Tesla a realizat un experiment prin care a reuşit să controleze o mini navă prin unde radio. În 1898 Tesla face o demonstraţie care îi stupefiază pe participanţii de la o expoziţie la Madison Square Garden, unde aceştia au putut vedea cu ochii lor cum o nava în miniatură se mişca pe un lac artificial, încât cei prezenţi au crezut că Tesla o controlează cu mintea. Deşi Marconi a primit patentul, Tesla este considerat părintele radio-ului.
Şi chiar dacă în drumul său Tesla a întâlnit multe obstacole, seria descoperirilor a continuat. Construind două bobine uriaşe inventatorul a transmis energie „wireless”. Martorii acestui experiment au putut vedea, de la distanţă, cel mai mare fulger produs vreodată de mâna omului. Aura albastră care a înconjurat întreaga zonă, fluturii înconjuraţi de lumină, scânteile electrice care pluteau pe stradă, i-au fascinat pe toţi cei prezenţi la acest experiment. Tesla era un adevărat vrăjitor care a ajuns la concluzia că atunci când fulgerul loveşte pământul, crează unde puternice care se propagă pe o suprafaţă direct proporţională cu puterea electrică degajată de fulger.
Pământul cel mai bun conductor puternic electrizat
Concluzia sa a fost aceea că pământul nu este numai un bun conductor, ci este şi puternic electrizat, cu un potenţial imens. Dacă s-ar reuşi cunoaşterea amplitudinii încărcăturii energetice a pământului prin mijloace artificiale, energia electrică ar putea fi oriunde extrasă direct din pământ. Dar pentru a te putea folosi de amplitudinea încărcăturii energetice a pământului trebuie să o cunoşti mai întâi. De aceea Tesla s-a concentrate pe descoperirea frecvenţei de rezonanţă a pământului, reuşind să producă primul cutremur artificial.
El a plasat un oscilator în pământ, care a rezonat la aceeaşi frecvenţă cu a Pământului. Abia după aproape un secol, ştiinţa a reuşit să demonstreze veridicitatea acestei teorii. Adică pământul emite unde vibraţionale. Acest câmp electromagnetic al pământului a fost calculat matematic de către Schumann, mult mai târziu, în anul 1952. „Rezonanţa Schumann” apare datorită faptului că spaţiul dintre suprafaţa pământului şi ionosferă acţionează ca un spaţiu închis. Rezonanţele electromagentice globale, apar datorită descărcărilor fulgerelor în cavitatea formată de suprafaţa pământului şi ionosferă.
Undele electromagnetice pot fi controlate
Pământul produce un câmp electromagnetic. Rezonanţele acestui câmp au fost anticipate matematic şi mai apoi măsurate. Undele electromagnetice pot fi controlate. Tesla ne-a demonstrat acest lucru, şi suntem cu toţii conştienţi că experimentele sale erau rudimentare. Categoric tehnologia actuală le poate reproduce la o scară mult mai largă şi cu implicaţii mult mai ample.
Toate vieţuitoarele produc unde electromagnetice
Însă nu doar pământul produce unde electromagnetice. Toate vieţuitoarele produc aceste unde. Inima este un organ care are puterea de a produce electricitate în mod independent. Spre deosebire de majoritatea muschilor, muschiul cardiac se poate contracta independent. Anumite celule ale acestuia au abilitatea de a se contracta spontan şi de a genera semnale electrice care se răspândesc în restul inimii şi îi provoacă contracţia. O bătaie începe într-un grup mic de celule musculare specializate aflate în partea dreaptă superioară a atriului drept. Această zonă este cunoscută ca nodulul sinoatrial. Celulele din nodulul sinoatrial generează semnale electrice mai frecvente decât celulele din alte părţi ale inimii, astfel încât semnalele generate aici sincronizează impulsurile din întreaga inimă.
Automatismul cardiac este proprietatea inimii de a se autoexcita, de a elabora stimuli ritmici. Scoasă din corp, inima continuă să se contracte, dacă i se asigură irigarea cu lichid nutritiv corespunzător. Astfel corpul uman, şi nu numai, produce unde electromagnetice. Şi noi pulsăm zilnic pe o anumită frecvenţă. Mai mult de atât, fiecare neuron din corpul nostru comunică prin intermediul undelor electromagnetice. Creierul este compus din miliarde de celule nervoase, care folosesc electricitate pentru a comunica între ele, acest demers producând un imens câmp electric în creier. Activitate electrică poate fi detectată cu echipamente medicale speciale fiind cunoscută ca „unde cerebrale”.
O mare parte din energie provine din interior
Aşadar dacă suntem înconjuraţi de o mare electromagnetică generată atât de pământul pe care păşim zilnic dar şi de noi înşine de ce să nu credem oare în existenţa unor energii vibraţionale care ne pot influenţa viaţa de zi cu zi. Categoric nu avem cum să dovedim, în viaţa de zi cu zi, cum ne influenţează aceste energii pe care le primim sau pe are le generăm. Aceste energii sunt precum curentul electric. Există însă nu îi vedem efectele decât atunci când apăsăm întrerupătorul. Nu sunt o persoană mistică, însă nici ignorantă. Cred cu tărie, din ce în ce mai mare pe măsură ce timpul trece, în puterea acestor energii.
De joasă sau de înaltă frecvenţă acestea reuşesc să influenţeze comportamentul uman poate chiar şi în masă. La nivel individual însă lucrurile sunt mai uşor de gestionat. Meditaţia poate ajuta, gândurile bune pot şi ele ajuta, reflexoterapia sau masajul la fel. Atâta vreme cât suntem conştienţi de existenţa acestor unde ne putem concentra pe comportamentul nostru. Ne putem autoanaliza şi corecta astfel încât să nu mai picăm pradă negativismului sau dezamăgirilor. Mişcarea în aer liber combinată cu o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată pot contribui şi ele la păstrarea unui echilibru vibraţional. Să nu uităm că o mare parte din energie provine din interior. Dacă locuim intr-un organism echilibrat care rezonează echilibrat atunci şi viaţa noastră va deveni mai armonioasă. Sănătatea depinde doar de noi şi este măsura fericirii noastre!