Rostopasca este o plantă perenă şi care în funcţie de locul în care creşte poate atinge înălţimea de 30-100 cm. Tulpina ramificată este acoperită de nişte peri fini. Frunzele zimţate, acoperite de peri, de culoare verde-albăstruie, sunt aşezate transversal pe tulpină, faţă în faţă.
Rostopasca înfloreşte din martie până în noiembrie. Floarea de culoare galben deschis formează o inflorescenţă în formă de umbrelă. Perioada de înflorire intensă este mai-iunie. Din flori se dezvoltă un fruct lung atârnând, cu seminţe, de culoare albă. În locurile în care planta a fost ruptă se scurge un lichid galben, usturător, care are efect de tonifiere a pielii şi mucoasei.
Unde se gaseşte rostopasca?
Planta Chelidonium majus este originară din Europa, respectiv Asia Centrala şi de Nord. În America de Nord s-a răspândit mai târziu. În ţara noastră creşte pe lângă drumuri, câmpuri, marginea, pădurilor şi a gardurilor. Seminţele adesea sunt răspândite de furnici.
Efectul rostopascăi
Rostopasca are un efect de calmare a bronhiilor, intestinului, vezicii biliare şi este un antispastic eficient. Stimulează funcţia vezicii biliare. Măreşte uşor funcţia cardiacă, din acest motiv are un efect hipertensiv. Rostopasca este componenta ceaiurilor hepatice şi biliare. Şi în cantitate micaă este eficientă. Drogul sub formă de praf este componenta numeroaselor medicamente. În caz de probleme biliare se administrează şi sub formă de picături şi capsule. Sucul galben al plantei proaspăt rupte picurat pe o verucă are un efect benefic în distrugerea acesteia. Veruca în scurt timp dispare. Eficienţa sa variază de la un caz la altul. Efectul antiasmatic al plantei nu este exploatat în totaliate nici în prezent. În caz de anumite boli, de exemplu zona zoster, pielea este badijonată cu decoct de rostopască.
Care părţi se utilizează?
În medicină în aceeaşi măsură se utilizeaza tulpina, mucusul şi sucul plantei. Tinctura homeopatică de bază este realizată din rădăcina plantei, deoarece concentraţia substanţei active din rădăcină este mai mare decât în alte părţi ale plantei.
Substanţele active
S-a reuşit identificarea unui număr mai mare de 20 de alcaloide în plantă. Cea mai importantă substanţă activă este drogul asemănător alcaloidei din opiu, ce se gaseşte în sucul plantei. Alcaloida este o toxină periculoasă pentru celule. Introducerea în gură, mestecarea tulpinii, frunzei , florii este stric interzisă! Alte substanţe active: saponate, carotinoide, stimulente cardiace, fermenţi.
Domeniul de aplicare
✅ în caz de probleme gastrice, biliare şi intenstinale
Strugurii ursului (Arctostaphylos uvae ursi) Acesta este un arbust mic, peren. Se aseamănă cu agrişul, însă se înalţă mai puţin de la sol, formând mici grupuri târâtoare. Ramurile goale, groase, pieloase, frunzele oblong-ovate sunt mai subţiri decât tulpina, în partea superioară fiind mai cărnoase. Suprafaţa frunzelor care rămân verzi în toate anotimpurile prezintă nervuri.
Stresul și digestia sau cum ne guvernează bacteriile soarta Suntem probabil mulți cei care vedem mintea ca pe ceva separat de restul corpului. Poate că alegem să facem această diferențiere din rațiuni scolastice. Ne vine mai ușor să învățăm despre cum funcționează creierul și corpul, luându-le separat.
Nalba medicinală sau nalba mare este o plantă perenă care atinge si înălţimea de 1-1,5 m şi care face parte din familia Malvaceae. În pământ are un rizom scurt, din care pornesc numeroase rădăcini ramificate şi cărnoase, cenuşiu-deschise la suprafaţă, albe la interior, cu gust dulceag mucilaginos, miros uşor.
Usturoiul (Allium sativum) Nici o altă plantă nu are un aşa miros specific ca usturoiul. Odată ce simţim parfumul specific într-o mâncare, cu siguranţă ştim că aceasta conţine ştim că aceasta conţine usturoi. Usturoiul face parte din familia Liliacea, având un bulb sferic cu diametrul mediu de 4 cm.
Rostopasca (Chelidonium majus)
Rostopasca (Chelidonium majus)
Rostopasca este o plantă perenă şi care în funcţie de locul în care creşte poate atinge înălţimea de 30-100 cm. Tulpina ramificată este acoperită de nişte peri fini. Frunzele zimţate, acoperite de peri, de culoare verde-albăstruie, sunt aşezate transversal pe tulpină, faţă în faţă.
Rostopasca înfloreşte din martie până în noiembrie. Floarea de culoare galben deschis formează o inflorescenţă în formă de umbrelă. Perioada de înflorire intensă este mai-iunie. Din flori se dezvoltă un fruct lung atârnând, cu seminţe, de culoare albă. În locurile în care planta a fost ruptă se scurge un lichid galben, usturător, care are efect de tonifiere a pielii şi mucoasei.
Unde se gaseşte rostopasca?
Planta Chelidonium majus este originară din Europa, respectiv Asia Centrala şi de Nord. În America de Nord s-a răspândit mai târziu. În ţara noastră creşte pe lângă drumuri, câmpuri, marginea, pădurilor şi a gardurilor. Seminţele adesea sunt răspândite de furnici.
Efectul rostopascăi
Rostopasca are un efect de calmare a bronhiilor, intestinului, vezicii biliare şi este un antispastic eficient. Stimulează funcţia vezicii biliare. Măreşte uşor funcţia cardiacă, din acest motiv are un efect hipertensiv. Rostopasca este componenta ceaiurilor hepatice şi biliare. Şi în cantitate micaă este eficientă. Drogul sub formă de praf este componenta numeroaselor medicamente. În caz de probleme biliare se administrează şi sub formă de picături şi capsule. Sucul galben al plantei proaspăt rupte picurat pe o verucă are un efect benefic în distrugerea acesteia. Veruca în scurt timp dispare. Eficienţa sa variază de la un caz la altul. Efectul antiasmatic al plantei nu este exploatat în totaliate nici în prezent. În caz de anumite boli, de exemplu zona zoster, pielea este badijonată cu decoct de rostopască.
Care părţi se utilizează?
În medicină în aceeaşi măsură se utilizeaza tulpina, mucusul şi sucul plantei. Tinctura homeopatică de bază este realizată din rădăcina plantei, deoarece concentraţia substanţei active din rădăcină este mai mare decât în alte părţi ale plantei.
Substanţele active
S-a reuşit identificarea unui număr mai mare de 20 de alcaloide în plantă. Cea mai importantă substanţă activă este drogul asemănător alcaloidei din opiu, ce se gaseşte în sucul plantei. Alcaloida este o toxină periculoasă pentru celule. Introducerea în gură, mestecarea tulpinii, frunzei , florii este stric interzisă! Alte substanţe active: saponate, carotinoide, stimulente cardiace, fermenţi.
Domeniul de aplicare
Articole Similare
Strugurii ursului (Arctostaphylos uvae ursi)
Strugurii ursului (Arctostaphylos uvae ursi) Acesta este un arbust mic, peren. Se aseamănă cu agrişul, însă se înalţă mai puţin de la sol, formând mici grupuri târâtoare. Ramurile goale, groase, pieloase, frunzele oblong-ovate sunt mai subţiri decât tulpina, în partea superioară fiind mai cărnoase. Suprafaţa frunzelor care rămân verzi în toate anotimpurile prezintă nervuri.
Stresul și digestia sau cum ne guvernează bacteriile soarta
Stresul și digestia sau cum ne guvernează bacteriile soarta Suntem probabil mulți cei care vedem mintea ca pe ceva separat de restul corpului. Poate că alegem să facem această diferențiere din rațiuni scolastice. Ne vine mai ușor să învățăm despre cum funcționează creierul și corpul, luându-le separat.
Nalba Medicinală (Althaea officinalis)
Nalba medicinală sau nalba mare este o plantă perenă care atinge si înălţimea de 1-1,5 m şi care face parte din familia Malvaceae. În pământ are un rizom scurt, din care pornesc numeroase rădăcini ramificate şi cărnoase, cenuşiu-deschise la suprafaţă, albe la interior, cu gust dulceag mucilaginos, miros uşor.
Usturoiul (Allium sativum)
Usturoiul (Allium sativum) Nici o altă plantă nu are un aşa miros specific ca usturoiul. Odată ce simţim parfumul specific într-o mâncare, cu siguranţă ştim că aceasta conţine ştim că aceasta conţine usturoi. Usturoiul face parte din familia Liliacea, având un bulb sferic cu diametrul mediu de 4 cm.