Planta ierboasă perenă, care creşte pe păşunile însorite ale Europei ai ale unor zone din Asia, verbina atinge înălţimi de 30-70 cm. Vechii germani şi celţii îi atribuiau puteri magice, folosind-o în ceremoniile druizilor. Perechi de frunze ovale, lobate, cresc în spate pe tulpinile drepte şi rămuroase. În iulie şi la început de august, din vârful tulpinii atârnă spice lungi şi flori colorate în violet pal.
PĂRŢI UTILE
FRUNZELE, TULPINILE, FLORILE
Părţile aeriene ale plantei se culeg în iulie, când florile se deschid complet.
Verbina trebuie uscată imediat, pentru a conserva proprietăţile compuşilor ei activi. Se foloseste cel mai adesea la prepararea de ticturi şi infuzii.
COMPUŞI ACTIVI
Florile şi tulpinile de verbină conţin glicozide iridoidice precum verbenalina şi aucubina, cu efect antiinflamator şi antispastic.
VERBINA – UTILIZĂRI MEDICINALE
Verbina este folosită de secole pentru tratarea unei game largi de infecţii, însă capacitatea ei de a calma, vindecă şi relaxa a fost abiă de curând demonstrată de cercetători din India.
Planta este pentru probleme precum arsurile solare, eritemul de scutec şi pielea crăpată. Administrata intern, calmează crampele musculare şi ameliorează simptomele racelii şi gripei. Are efect relaxant uterin, care uşurează crampele menstruale. S-a dovedit eficienţa şi în combaterea tensiunii nervoase, a oboselii şi a problemelor digestive, având şi efect diuretic.
Studii recente au demonstrat că verbina poate creşte imunitatea şi stimuleză unele secreţii hormonale, printre care şi cele implicate în secreţia lactată.
CULTIVARE
Verbina poate fi cultivată din seminţe. Se plantează în orice sol umed, bine drenat, primăvara sau toamna, în locuri însorite.
PREPARARE ŞI DOZAJ
În tratamentul tensiunii nervoase, al crampelor, oboselii şi gripei
Infuzie: Puneţi 2 g de plantă uscată la o cană cu apă clocotită şi infuzaţi timp de 10 minute. Strecuraţi. Beţi câte o cană de 3 ori pe zi.
Tinctură (1:1 în alcool 40%): Luaţi 30-50 de picături într-un pahar cu apă, de trei ori pe zi.
În tratamentul erupţiilor cutanate şi al pielii crăpate
Compresa: Adăugaţi o mână de plantă uscată la 150 ml de apă clocotită. Infuzaţi timp de 10 minute. Aplicaţi pe zonele afectate un prosop înmuiat în infuzie, de 2-3 ori pe zi.
DACĂ SIMPTOMELE PERSISTĂ, APELAŢI LA MEDIC
PRECAUŢII
Preparatele din verbină nu trebuie aministrate în timpul sarcinii.
Nu este recomandată utilizarea simultană a verbinei şi a medicaţiei antihipertensive sau destinată creşterii valorilor tensiunii arteriale.
preluare: Porţia de sănătate – Ed. Reader’s Digest, 2011
Ceaiuri sau medicamente? Ceaiurile sunt mai bine tolerate de organism şi nu au efectele secundare ale medicamentelor. O pastilă nu poate trata decât o boală, pe când un ceai obţinut dintr-o singură plantă poate ameliora simultan mai multe afecţiuni. Dacă ceaiul este preparat din mai multe plante, eficienţa lui este cu atât mai mare.
Nalba-mare Răspândită pe solurile umede în toată Europa, nalba-mare poate atinge înălţimea de 1 m. Puful de pe tulpină şi de pe frunzele ei mari îi conferă un aspect catifelat. La sfârşitul verii, apar pentru scurt timp flori delicate, alb-rozalii, urmate de fructe plate şi rotunde.
Garcinia Originară din Asia de Sud-Est şi din India, garcinia este un arbust tropical cu frunze lucioase, de un verde închis. Are fructe galbene, în formă de dovleac şi de dimensiunea unei portocale. Fructele se folosesc în bucătăria thailandeză şi indiană pentru aroma lor distinctă, acrişoară, asemănătoare cu a tamarinului.
Ienupărul Ienupărul este o plantă care se găseşte în cele mai diverse locuri, chiar şi în zonele alpine de peste 2500 m, însă în ţară noastră şi în câmpii.
Verbina

Aţi putea să fiţi interesat să citiţi şi articolul: Orzul ajută la scăderea colesterolului.
Cerasus vine în întâmpinarea nevoilor dumneavoastră cu produsul Deep Green – Pulbere din Orz Verde.
Articole Similare
Ceaiuri sau medicamente?
Ceaiuri sau medicamente? Ceaiurile sunt mai bine tolerate de organism şi nu au efectele secundare ale medicamentelor. O pastilă nu poate trata decât o boală, pe când un ceai obţinut dintr-o singură plantă poate ameliora simultan mai multe afecţiuni. Dacă ceaiul este preparat din mai multe plante, eficienţa lui este cu atât mai mare.
Nalba-mare
Nalba-mare Răspândită pe solurile umede în toată Europa, nalba-mare poate atinge înălţimea de 1 m. Puful de pe tulpină şi de pe frunzele ei mari îi conferă un aspect catifelat. La sfârşitul verii, apar pentru scurt timp flori delicate, alb-rozalii, urmate de fructe plate şi rotunde.
Garcinia
Garcinia Originară din Asia de Sud-Est şi din India, garcinia este un arbust tropical cu frunze lucioase, de un verde închis. Are fructe galbene, în formă de dovleac şi de dimensiunea unei portocale. Fructele se folosesc în bucătăria thailandeză şi indiană pentru aroma lor distinctă, acrişoară, asemănătoare cu a tamarinului.
Ienupărul