Blog

Oligoterapia

Oligoterapia urmăreşte să reechilibreze organismul print-un aport de minerale şi de metale, prezente în mod natural în cantităţi foarte mici în corp, care sunt indispensabile funcţionării sale: aluminiu, argint, arsenic, mangan, cobalt, sulf, zinc etc.

PRINCIPII

  • Biologia umană este caracterizată prin numeroase procese biochimice de sinteză sau de degradare, care, în marea lor majoritate, au nevoie de un catalizator (numit şi enzimă). Acesta favorizează o reacţie între două substanţe care, fără el, nu s-ar combina sau ar face-o prea lent. Enzimele sunt molecule organice complexe. Pentru a fi active, ele au nevoie de un cofactor, adică de unul sau mai mulţi atomi de metal (în principal, fier, magneziu, zinc, cupru, mangan, nichel, cobalt etc.). De exemplu, transferul de oxigen din aerul din plămâni către celule şi eliminarea dioxidului de carbon (CO2) sunt asugurate de hemoglobină, pigment conţinut de globulele roşii. Or, hemoglobina nu e activă decât în prezenţa atomilor de fier, care joacă rolul de cofactori.
  • Oligoelementele (din grecescul oligos, “mic”) joacă rolul de cofactori. Ele intervin în schimburile şi funcţiile biologice: asimilarea şi transformarea alimentelor, transferul de energie, respiraţia celulară, eliminarea deşeurilor, întărirea mecanismelor de apărare imunitară, regenerarea ţesuturilor.
  • Pentru buna sa funcţionare, organismul uman ar trebui să conţină o cantitatea suficientă de oligoelemente (circa 7 g pentru o persoană care cântăreşte 70 kg). Reînnorirea lor se face în mod normal prin intermediul unei alimentaţii variate şi echilibrate. Dar, dacă aceste substanţe lipsesc, se ajunge la dezechilibre, iar organismul slăbeşte.

DESCOPERIREA OLIGOELEMENTELOR

  • Pe la mijlocul sec. XIX, botaniştii au remarcat faptul că prezenţa în sol a anumitor elemente minerale accelerează creşterea vegetalelor. Îm 1912, chimistul francez Gabriel Bertrand (1867-1962), studiind compoziţia elementară a ţesuturilor vii, demonstrează că urme din aceste elemente minerale se regăsesc în corpul omului şi participă în mod activ la funcţionarea lui. El este primul care foloseşte termenul “oligoelemente”.
  • Începând din 1942, medicul francez Jacques Ménétrier (1908-1986) reia aceste lucrări şi studiază, în continuare, acţiunea oligoelementelor asupra diferitelor boli. Rezultatele sunt atât de încurajatoare, încât el propune o nouă abordare medicală, în acelaşi timp preventivă şi curativă: medicina funcţiilor sau medicina funcţională. Noua ramură nu mai atacă simptomele, ci cauzele profunde (tisulare şi metabolice) ale bolilor. Pentru Ménétrier, schimburile organice condiţionează deseori receptivitatea la boli.
  • Medicul francez stabileşte atunci noţiunea de “teren”, pe care îl defineşte ca pe ansamblul caracteristicilor biologice, fizice şi psihice proprii fiecărei fiinţe umane, care determină reacţiile acesteia faţă de mediu.
  • Plecând de la această noţiune fundamentală, Jacques Ménétrier stabileşte o clasificare a bolnavilor, în funcţie de predispoziţiile lor către anumite tulburări. Predispoziţia fiecăruia evoluează cu vârsta, vechimea simptomelor şi influenţa factorilor exteriori (alimentaţie, mediu, dedicaţie etc.).
  • Medicul francez distinge astfel cinci mari tipuri de “teren”, numite diateze. Fiecărei diateze îi corespund unul sau mai multe oligoelemente (numite oligoelemente de diateză), care pot stopa degradarea “terenului”. Oligoelemente numite complementare se adaugă acestei game – ele acţionează doar asupra unei funcţii şi pot ameliora anumite tulburări specifice.

CE TRATEAZĂ OLIGOTERAPIA

✅ Dacă vreţi să preveniţi infecţiile sau dacă suferiţi de o patologie simplă, care nu a provocat leziuni unui organ (spasmofilie, migrenă, alergii, tulburări de somn, tulburări funcţionale intestinale, probleme legate de o proastă digestie sau de stres), recursul la oligoterapie prezintă interes. Terapia poate fi suficientă, mai ales dacă sunteţi tânăr.
✅ Dacă suferiţi de o tulburare importantă (insuficenţă renală, diabet insulinodependent, tumoare etc.), trebuie neapărat să asociaţi oligoterapia cu un tratament specific. Ea este perfect compatibilă cu medicina alopată.
✅ Dacă suferiţi de afecţiuni cronice, cu unele episoade acute (artroză şi reumatism, infecţii repetate, diabet noninsulinodependent etc.), oligoelementele vă aduc beneficii semnificative, în măsura în care permit reducerea tratamentului clasic, ceea ce se întâmplă adesea.

CONTRAINDICAŢII

• Oligoterapia nu este indicată dacă aţi fost diagnosticat cu patologii acute, evolutive sau severe. Veţi apela la ea într-o etapă ulterioară, în completarea terapiilor clasice.

CUM SE DESFĂŞOARĂ O ŞEDINŢĂ

DIAGNOSTICUL

  • Pregătiţi-vă pentru o primă consultaţie de lungă durată: terapeutul vă va consacra mai mult timp pentru a afla, prin întrebări detaliate, maximum de informaţii despre dvs., despre evoluţia bolii, antecedentele personale şi familiale, contextul apariţiei tulburărilor, declanşarea crizelor etc.
  • Această etapă îi este de ajuns terapeutului pentru a pune diagnosticul diatezei, adică a stabili cărui tip de “teren” îi aparţineţi. Va completa apoi tabloul clinic examinându-vă (palpare, auscultare) şi vă va prescrie, dacă e nevoie, teste suplimentare (apoi biogice).

TRATAMENTUL

  • În general, asociază unul sau două, chiar trei oligoelemente de diateză cu unul, două sau trei elemente complementare.
  • Posologia pentru oligoelemente de diateză variază de la o doză pe săptămână (sau una la 15 zile, în cazul manganului) până la o doză pe zi. Dacă suferiţi de reumatism însoţit de dureri, luaţi cupru de două ori pe zi; în caz de infecţii virale acute (gripă), până la trei-patru doze pe zi.
  • Pentru elementele complementare, se poate ajunge până la trei sau patru doze pe săptămână din fiecare, durata tratamentului variind de la 15 zile, pentru tulburările funcţionale, până la mai multe săptămâni, în cazul tulburărilor grave.

ATENŢIONĂRI

Oligoelementele sunt utilizate în doze catalitice, adică în cantităţi infime. Oligoterapia este astfel lipsită de orice toxicitate şi de orice risc de interacţiune cu alte tratamente în derulare. Cu toate acestea, se poate întâmpla să toleraţi mai greu anumite oligoelemente:
-la începutul tratamentului, manganul poate reactiva o criză de alergie;
-iodul vă poate provoca o reacţie (dacă sunteţi alergic);
-cobaltul poate provoca ameţeli, care dispar la terminarea tratamentului;
-cuprul poate să dea spasme ale stomacului.

GĂSIREA UNUI SPECIALIST

Nu există terapeuţi exclusiv în oligoterapie.
Majoritatea specialiştilor care practică medicina alternativă (acupunctori, homeopaţi, fitoterapeuţi) prescriu oligoelemente în completarea tratamentului. De asemenea, numeroşi medici alopaţi pot să vă îndrume.

CE SPUN STUDIILE

Anumite oligoelemente, printre care cuprul, au făcut obiectul unor cercetări clinice, care le-au confirmat eficienţa. Dar, fiind puţine, aceste studii rămân în umbră, iar majoritatea medicilor consideră oligoterapia ca fiind un placebo.

PREZENTAREA ŞI DOZAREA OLIGOELEMENTELOR

  • Oligoelmentele se prezintă sub formă de fiole, de picături buvabile, de comprimare sau de granule.
  • Dozele se iau pe cale perlinguală şi pe stomacul gol: puneţi remediul sub limbă şi păstraţi-l două minute în gură înainte de a înghiţi. După care este preferabil să aşteptaţi 10 minute înainte de a bea sau mânca.
  • Pentru copii: vărsaţi conţinutul fiolei pe un cub de zahăr, sau pe câteva cristale puse pe o linguriţă din plastic (ca să se evite interacţiunea cu metalul) şi spuneţi-i copilului să topească zahărul sub limbă.
  • Pentru sugari: ridicaţi bebeluşul şi ţineţi-i capul în sus. Puneţi conţinutul fiolei, pur sau uşor diluat, sub limbă, cu ajutorul unei linguriţe din plastic.
  • Conţinutul unei fiole poate fi injectat subcutanat sau intramuscular, sau folosit local (instilaţii nazale).
  • Oligoelementele se pot găsi şi sub formă de soluţie pentru aplicaţii locale (de pildă, mangan-cupru, folosit pentru a trata crăpăturile mameloanelor sau unele cicatrici recente).

OLIGOTERAPIA NUTRIŢIONALĂ SAU PONDERALĂ

Marile progrese ale biochimiei şi biologiei din a doua jumătate a sec. XX au permis dezvoltarea unei oligoterapii care a fost calificată drept nutriţională sau ponderală, înainte de a deveni terapie prin nutriţie.

Această oligoterapie îşi propune să corecteze deficitele anumitor oligoelemente, graţie unei alimentaţii adaptate şi completate, cel mai adesea, printr-o suplimentare supravegheată îndeaproape.

CUPRU – ÎN FIECARE ZI

Cuprul merită să fie cunoscut mai bine şi să-şi aibă locul în farmacia de acasă.

✅ Este un antiinflamator şi un antiinfecţios puternic şi rapid. Se recomandă mai ales în cazul bolilor infecţioase, al infecţiilor din sfera ORL şi al reumatismelor inflamatorii (artrită, crize dureroase de artroză etc.). Se dovedeşte util în combaterea gripei şi guturaiului.
✅ Cuprul diminuează, chiar alungă oboseala care urmează unei infecţii şi potenţează acţiunea antibioticelor şi a antiinflamatoarelor nesteroidiene.
✅ Facilitând asimilarea fierului, are de asemenea un efect antianemic.
✅ Posologie: o doză de 0,7-2 mg pe zi, în primele două sau trei zile, apoi din ce în ce mai puţin. Tratamentul nu trebuie sp depăşească şapte-zece zile.

Atenţie, respectaţi posologia şi durata tratamentului, fiindcă, luat în exces, cuprul este toxic, ca majoritatea metalelor. Nu depăşiţi dozele recomandate de medic.

METALOTERAPIA

Anumite afecţiuni severe sunt tratate de medicina actuală cu oligoelemente prescrise în doze de 50 până la 100 de ori mai mari decât cele utilizate curent în oligoterapie – vorbim atunci despre metaloterapie.

Zincul, de exemplu, este utilizat în tratarea acneei, litiul – în psihoza maniaco-depresivă, platina – în cancerologie etc.
Atenţie, aceste tratamente necesită o supraveghere clinică şi biologică regulată, deoarece nu sunt lipsite de toxicitate.

preluare: Portia de sanatate – Ed. Reader’s Digest, 2011

Share this post

Leave your thought here